marți, 16 februarie 2010

Ziua Ţiganilor la iarbă verde

Şi în organizarea acestui eveniment am pornit de la o idee: aceea de a-i bucura pe cei care locuiesc în Cartierul Pădurii.
Cele două formaţii de dans ţigănesc Lisandra şi Inimi de foc au început repetiţiile.
Locaţia a fost aleasă cu grijă - o poiană înierbată în Cartierul Pădurii.
Am pus afişe prin care anunţam spectacolul, care a avut şi un motto: "Trebuie să ne căutăm calea!"
Cum nu mai organizasem ceva asemănător, aveam toţi mari emoţii...nu ştiam cum vor reacţiona cei prezenţi - peste 400 de suflete.
Autorităţile au uitat să ne asigure un grup de pază.......şi singurul sprijin a venit de la Centrul pentru păstrarea Tradiţiilor populare din Braşov, prin asigurarea unei instalaţii de sonorizare şi a unui mic ajutor financiar - pe care l-am cheltuit cu daruri de Iepuraş pentru artişti. Darurile au fost simbolice - ajutorul financiar primit nu era pe măsura efortului făcut la repeţii pentru ca totul să iasă şnur şi să nu se facă de ruşine; proverbul spune: "Calul de dar ......."

Deschiderea a fost făcută de preotul ortodocs, având în vedere faptul că era prima zi de Paşti.
Apoi am prezentat pe scurt istoria acestui neam care:" a cucerit Europa fără să poarte nici un război, dar nici unde nu au fost bine primiţi pentru că nu respectau nici o lege şi refuzau să se supună autorităţilor". Am ascultat o mică arie din Carmen - în memoria ţiganilor înrobiţi.
Era muzică clasică - nimeni din Pădurii nu ascultă aşa ceva. Culmea e că timp de 5 minute s-a făut o linişte mormântală şi toţi au ascultat Corul Robilor - le tradusesem înainte cuvintele; eu una am rămas interzisă de reacţia lor.

Au urmat apoi cei mici de la trupa Lisandra - care frământau de nerăbdare. Dansurile prezentate de ei au fost primite cu ropote de aplauze - în special sceneta cu Focul Viu, care de fapt înseamnă păstrarea şi transmiterea în timp a obiceiurilor.
Culmea e că totul a decurs fără nici un fel de probleme din partea spectatorilor: nu au intrat în spaţiul de dans, nu au ţipat când se vorbea la microfon, nu au înjurat. Toţi erau foarte atenţi la ce se-ntâmpla în mica poieniţă şi-i urmăreau cu admiraţie pe micii artişti, care ce-i drept erau şi frumoşi şi mândrii.


Apoi a venit Ancuţa pentru a le spune Povestea ţiganilor Sinde şi Povestea copiilor lui Ive.
Nici copii nu au rămas mai prejos. Au spus câteva poezii.
Mihai:
"Bate-un vânt pe ulicioară, /Peste inima amară,/
Bate-un vânt prin ţigănie, / Peste inima pustie".
Amada:
"Gonesc ţiganii prin noapte,/ Vis de aramă şi de soapte, /
Plete-n vânt, faţa de smoală,/ Ochii galeşi de migdală!"/
Trandafir: "Ce să fac dacă sunt sărac?/Mie de ajuns că-i cald afară!"

Am făcut o prezentare a două obiceiuri tradiţiionale ţigăneşti: "Căsătoria pomilor" şi "Baba Iarna".

Primul obicei se face de Crăciun şi este dedicat "Copacului tuturor seminţelor, al cărui capăt e ţinut în gură de un şarpe , iar vârful i se pierde în nori. Vederea lui te întinereşte".

In seara de Crăciun se leagă o sălcioară şi un brăduţ cu fundă roşie şi se-ngroapă. A doua zi se dezgroapă şi li se dă foc. Din cenuşa pomişorilor căsătoriţi se fac leacuri.
În timp ce băieţii dau foc pomişorilor, fetele rostind un cantec ritualic
înconjoară focul.

"O păsăre neagră, roşie, albă, dă-ne pâine! Dă-ne pâine!"












Al doilea obicei este dedicat primăverii.
Flăcăii vin cu o sperietoare
care-o reprezintă pe Baba Iarna.
Fetele o blestemă:
"Sângele să ţi se facă săpun!"; "Împuşcate-ar tunetu!";"Dinţii să ţi se topească!", "Pleacă! Du-te!" şi o alungă....până la urmă sperietoarea este arsă - deci iarna e omorâtă.

Acest obicei se făcea de Paşti şi fetele spun în continuare versuri ritualice:"Doamne vino la mine-n colibă, /Scaun ţi-am pregătit!"

Intră-n scenă cei mari...cu o mică strigătură:
"I hai, fată de crai, din mândru sarai,din jur împejur numa-ntr-un condur,/Iu hu, tu frumoasa lumii,oaspetea pădurii,/ Spune-mi dura dur, alălalt condur, / Un ţi l-ai pierdut, pe rouă, pe ceaţă dis- de- dimineaţă?"

"L-am pierdut ca să-l găseşti şi la mine să gândeşti, / Nu mi-l trebe înapoi, eu dansez cu paşii goi!"


Şi dansul începe năvalnic ....... cei de pe margine au palmele roşii de la aplauze........se cântă, se dansează, se fac poze........

În final este cântat motto-ul spectacolului:
"Trebuie să ne căutăm calea,
Trebuie să găsim calea,
Ridică-te pentru tine,
Nu mai trebuie, îţi spunem
Să-ţi apleci capul!/"



Parcă nimănui nu-i venea să plece acasă.........dar evenimentul se terminase.............
Steagul încă mai fâlfâia: sus - albastru, ca cerul care le era acoperiş, jos - verde ca iarba, care era cea mai bună saltea şi la mijloc o roată roşie cu 8 spiţe, care simboliza sângele fierbinte şi năvalnic.
Încet, încet poieniţa începea să se golească....


Hei! Cine vrea să-i vadă în mişcare să se uite la cele două filmuleţe........erau buni, frumoşi, căutaţi, li se dusese vestea.....



Inregistrări din Zizin şi din Săcele - Poiana Angelescu, la Târgul Feciorilor.



Un comentariu: