Cursuri, creativitate, concursuri

După ce toate formele legale de înfiinţare a asociaţiei Ambasadorii Zizinului au fost finalizate, am început să ne organizăm.

Am stabilit câteva domenii de activitate, care urmau să fie coordonate de Consilieri: mediu, comunicare, sport, istorie, educaţie, un secretar şi un preşedinte.

Poza e preluată din Jurnalul Naţional - lipsesc doi consilieri, motivat.

Pe un frig de - 23 de grade, ne-am gândit noi să organizăm o Serată a ceaiului, pentru a ne prezenţa în faţa sătenilor şi a le cere sprijinul în realizarea micilor noastre vise.

Am împărţit Invitaţii. Locul de desfăşurare era Discoteca din sat. Noi ofeream ceaiul şi fursecuri- era prima întâlnire cu săteni şi aveam emoţii. Fiecare Consilier şi-a prezentat programul. Din partea autorităţilor localea fost prezent, Vice - primarul: Severius Beşchea.

Da, satul are peste 2500 de suflete - au venit 17, majoritatea fiind părinţi şi vecini, deci impactul putem spun că a fost ZERO.

Dar, nici acest lucru nu ne-a descurajat.

Alt pas........un sediu. Cu greu am reuşit să primim spre folosire Sala, în care s-au întâmplat lucruri minunate.

Am făcut curăţenie şi apoi am pus afişe pentru Cursurile pe care doream să le organizăm:

- la Cursul de alfabetizare nu a venit nimeni, cu toate că mulţi oameni din sat nu ştiu să scrie;

- la Cursul de încondeiat ouă - au fost 3 elevi, cărora Roxana Smeu le-a explicat tehnica încondeierii, lucrând efectiv;

- la Cursul de istorie Micul Prinţ, prin care se dorea promovarea istoriei satului, a obiceiurilor şi a tradiţiilor locale au participat 6 copii, pentru o scurtă perioadă de timp - nu le-a plăcut;

- la Cursul de Gimnastică sportivă, care avea denumirea Fluturaşii şi-şi propusese să dezvolte mobilitatea prin exerciţii fizice simple, s-au prezentat cei mai mulţi participanţi;

- la Cursul Soldăţeii Verzi, ce-şi propusese să facă educaţie ecologică s-au prezentat doar doi copii - nu s-a ţinut;

- la Cursul de Comunicare - Solii Ambasadorilor au participat 11 copii - s-au făcut exerciţii de dicţie, intonaţie, regulile de comportament în diverse situaţii, s-a vorbit despre toleranţă;

- la Cursul de teatru Harap - Alb au luat parte 15 copii.

Cursurile au fost făcute în 30 de ore, iar tarifele percepute au fost modice - 3 - 5 lei, bani din care am cumpărat ulterior diverse materiale necesare activităţilor desfăşurate.

În urma Cursurilor au rezultat două trupe închegate: Fluturaşii

- de dans a celor mici; şi de teatru: Harap - Alb, care ulterior s-a
specializat în pantomimă.

Au rămas în memoria copiilor primele piese de teatru: Hans cel mintos, Deşteptul de Giuro, Prune pe gunoi, Cei trei purceluşi - teatru de păpuşi.

Spectacolul întreg a durat o oră şi jumătate şi din tot satul au venit 30 de spectatori - grea deziluzie.......Ulterior, pantomimele prezentate:"Eu sunt cel mai bun!", "Ajută ca să fii ajutat!", "Ce ţie nu-ţi place altuia nu face!", "Prinţesa şi zmeul", "Printesa Leila" , au avut mare succes la public.

Celelalte trupe erau deja formate şi începuseră să facă regulat repetii, pentru diversele evenimente care urmau să se organizeze.

În fiecare vară, copii veneau la Sală pentru a se întâlni la Creativitate.

Mai mult de o lună de zile, în vara 2007, prietena mea Laura a venit să lucreze cu copii de aici.

Aşa au învăţat o grămadă de jocuri noi, au reuşit să se cunoască mai bine şi să înveţe să comunice fără ezitări, să socializeze. Abia o aşteptau să vină şi asta spune mult.

Pe baza observaţiilor zilnice făcute, Laura a reuşit să-şi facă Lucrarea practică - era studentă la Pedagogie - Psihologie. Această experienţă se putea repeta.....dar nu mai aveam prietene studente!

Puţin timp a trecut - un singur an şi din cei cu care am pornit la drum nu mai era nimeni în preajmă; voluntariatul înseamnă mult, nu numai timp şi aplicaţie, ci şi o structură internă a individului, care să fie calată în această direcţie: de a face bine, fără a aştepta nici o recompensă!

La Sală copii veneau cu drag.

Cea mai mare bucurie a lor era să-ncepem jocurile.

Se alegeau doi lideri. Aceştia la rândul lor îşi alegeau echipele şi-ncepeau întrecerile: Trasul sforii, Cal şi călăreţ, Capra, Alergare cu obstacole, Mimă, Cald - Rece, Geami, Partizan, Ştafetă, Roaba, Corul animalelor.

Aceste mici competiţii i-au învăţat multe lucruri: ce-nseamnă să fii lider, ce-nseamnă fair playul, ce-nseamnă o echipă, ce importante sunt încurajările, ce-nseamnă să pierzi, ce-nseamnă să câştigi doar pentru că eşti bun!

Tot la Sală s-au desfăşurat şi alte activităţi: pictură cu acuarele şi tempera, pictură pe lemn şi pe sticlă, colaje - tare îndrăgite, modelare cu plastilină, tehnici de cărbune, tehnici de făcut măşti cu pap, tehnici de făcut păpuşi pentru teatru de păpuşi, cusut - feston, nasturi, cruciuliţe, jucării din hârtie.

Şi mai aveam câteva cutii cu jocuri: Puzzle, Moară, Nu te supăra frate - fiecare alegea ceva. Nu se plitisea nimeni.

În 2007, am reactivat Soldăţeii verzi. Am făcut două ture pe dealurile din preajma satului cu 14 copii - vroiam să-i învăţ să îndrăgească excursiile.

Am reuşit să adunăm deşeurile găsite pe traseu, să identificăm câteva plante medicinale, să facem o hartă a satului - mai greu, e drept, să căutăm fosile de melci.

Copii ar fi vrut să mai participe la acest fel de ture, dar din păcate fiind singura care mă ocupam de ei, nu am mai putut face faţă şi acestei activităţi.

În afară concursurilor organizate cu ocazia Zilei copilului, din când în când - atunci când aveam ce oferi, organizam un concurs cu temă, în general de desen: "Iarna în Zizin", "Zizinul în viitor", "Aşa da, aşa nu!".

Puneam afişe la şcoli, în care dădeam detalii cu privire la temă, termen de predare, premii, tehnică de colorare. Primeam teancuri de desene - pe coli de mate, de română, de desen - aveam ce alege. Premiile erau date în poieniţa de la Ciupercă, unde veneau toţi participanţii.

O singură dată am organizat un concurs de compunere cu temă: "Un eveniment care mi-a adus o surpriză!" - am primit doar 3 compuneri, de calitate îndoielinică. Nu citesc, dar dau admitere!

Şi prin concursuri copii pot învăţa multe lucruri din care două sigur nu le vor uita - că întotdeauna învinge cel mai bun şi că trebuie să ştii să pierzi . Competiţia stimulează creativitatea.

Oricum, cine a fost la Sală, în timpul verilor sau a făcut parte dintr-o trupă a Ambasadorilor Zizinului, sunt convinsă că va păstra amintiri plăcute despre acele vremuri.

Au existat o serie de evenimente pe care le pot grupa la capitolul "eforturi risipite!".

Cu Balul Căluşarilor voi începe seria "eforturilor risipite":

Balul Căluşarilor - făcut în februarie 2006, s-a vrut a fi o reînoire a acestui obicei. Evenimentul a fost o reuşită din punct de vedere al atmosferei create, al numărului mare de participanţi, dar din punct de veder financiar a fost o mare jale.

Sala a fost pusă la dispoziţie de Primărie, trupa Zizinaşul s-a pregătit intens, au fost puse afişe-n toate satele şi a sosit ziua, de fapt seara Balului.

Dansul Căluşarilor din Zizin este diferit de cel oltenesc, începând cu linia melodică şi cu paşii de dans - doar câţiva săteni îşi mai aduceau aminte paşii şi melodia o ştia doar Nea Boris. Era perfect - acum ştafeta fusese preluată.Sala a fost plină ochi. Programul a fost apreciat. Părinţii dansatorilor erau tare mândrii, dar aveau lacrimi în ochi. Şi practic părea că obiceiul a fost reluat.

După evoluţia dansatorilor a-nceput să cânte formaţia Condorul - că era Bal şi oamenii vroiau să danseze!

La intrare am perceput o taxă - pentru plata formaţiei Condorul. Cum, ne-cum banii strânşi, nu au ajuns, aşa că am pus de la noi şi am ieşit într-un minus mare.

Din păcate, de atunci nimeni nu a mai reluat iniţiativa organizarii Balului căluşarilor şi se pare că paşii de dans se vor uita şi lumea va povesti cu tristeţe ce frumos era...şi nu mai e.

Tot la capitolul acesta trebuie să menţionez, Concursul de ski, organizat de gemenii Mihai şi Gabi. Erau ei ambasadori, dar ideea nu au discutat-o, au pus-o direct în aplicare. Au scris afişe, au stabilit locul, au perceput o taxă - din care să acorde premiile şi culmea, au venit şi concurenţi! Şi spectatori!

Pârtia nu avea jaloane, nu era bătută, nu erau cronometre, nu era nici un medic, nici steaguri pentru start! Era ca la ţară - bine că nu s-a-ntâmplat nici un incident!
Nimeni nu a mai îndrăznit să organizeze ulterior un concurs de ski - ideea e bună, dar trebuiau făcute ajustări!

În aprilie 2006, pe o ploaie măruntă, 10 voluntari au plantat pe malul Zizinului, peste 50 de brăduţi. I-au înconjurat cu bolovani - să le asigure o protecţie, dar degeaba - în trei luni au dispărut. Pur şi simplu au fost smulşi! De cine? Nimeni nu ştie!

În mai, acelaşi an gemenii au pus câteva tăbliţe de lemn, pe care scria mare: "Nu poluaţi apa!".

Au avut această iniţiativă, deoarece majoritatea sătenilor ce au case pe malul apei, la lăsarea serii îşi varsă fără jenă găleţile de gunoi menajer şi dejecţiile de la animale direct în apă.

Pe vremui în apă se vedeau peşti, acum nu se mai vede nimic...e tulbure şi urât mirositoare.
Şi plăcuţele au dispărut, pentru că deranjau!

În aceiaşi primăvară, gemenii au împărţit oamenilor din sat, fluturaşi cu extrase din Legea mediului - privind poluarea apelor şi amenzile aferente. Au împărţit la câţiva, pe urmă au trebuit să facă paşi mai mari şi apoi s-o ia la fugă - asta a fost reacţia celor care aruncă în continuare gunoaiele în apă. Nimeni nu-i amendează şi atunci de ce să mai platească gunoiul - fac economii!

În noiembrie 2005, am fost la Nyaroş - singurul izvor cu apă minerală din sat, care are un debit redus. Aici vin să ia apă localnicii, cei din satele învecinate, dar şi braşovenii. Fiecare lasă ceva - hârtii, peturi, conserve, sticle sparte, folii de plastic.

Am făcut o acţiune de curăţenie şi în august 2006, şase persoane au înlocuit tubul de scurgere a apei, au făcut două gropi pentru deşeuri, au adâncit şanţurile de scurgere a apei şi au făcut trepte.

În scurt timp - au apărut florile de plastic şi sticlă, şanţurile s-au umplut de noroi şi treptele au fost distruse parţial, de cineva care a dorit să ia apă fără a se da jos din tractor!

Stai atunci şi te întrebi - oare mai merită să faci ceva??

Eu zic - DA! Dacă e să faci un lucru bun, să nu eziţi niciodată să-l faci!