luni, 22 februarie 2010

Mâini întinse

Titlul a fost pus intenţionat, deoarece tot ce am prezentat până acum - cursuri, concursuri, deplasări, evenimente au fost lucruri făcute de noi integral - pornind de la o idee la materializarea ei, doar cu ajutorul câtorva săteni - puţini e drept, care au înţeles cât e de greu să mişti o comunitate din mediu rural.

Şi-acum să-ncepem.....cine citeşte, s-ar putea inspira din ideile noastre, dar va fi mult text, pentru că în 2005 - 2006 nu am avut cu ce să facem poze şi nici nu ne-am gândit că vom face un blog, aşa că sorry...

În decembrie 2005 - ianuarie 2006, împreună cu Pro - Democraţia Braşov, am reuşit să realizăm un Sondaj de opinie în comună, din care au reieşit principalele probleme nerezolvate ale sătenilor: repararea drumurilor, lipsa transparenţei autorităţilor locale în comunicarea hotărârilor luate, lipsa pazei. Noi - adică Lenke, Ralu, Andra - am făcut munca de teren, umblând din poartă-n poartă pe zăpadă, ger şi ninsoare, culegând datele pe Chestionare, iar cei de la Pro le-au centralizat şi au tras concluziile. În plus, fiecare Consilier local a primit o notă pentru activitatea desfăşurată - ce note mici.....
Sondajul a fost discutat DEGEABA în şedinţa de Consiliu Local, nu s-a-ntâmplat nimic. Deci trebuiau făcute alte lucruri, pentru a se întâmpla ceva.

Şi am trecut, în 2006 la adrese scrise, cerând insistent instalarea unor Aviziere - în fiecare sat, pentru ca oamenii să nu mai trebuiască să alerge la Primărie pentru a afla ultimele noutăţi.
Abia peste doi ani, au fost instalate AVIZIERELE în toate cele patru sate...dar rar apare o Hotărâre de Consiliu Local sau un anunţ, pentru a fi citit.


Tot în colaborare cu Pro Democraţia Braşov, am reuşit să realizăm în perioada decembrie 2006 - mai 2007, în cadrul programului "Dialog pentru comunitate", Statutul comunei Tărlungeni şi variantele de steag. Totul s-a-ntâmplat în cadrul unui Comitet Consultativ Cetăţenesc, la a căror şedinţe de lucru au participat 14 persoane din cele patru sate. Pas cu pas s-a-ntocmit Statutul, iar varianta definitivă a fost discutată şi aprobată în mai 2007 de Consiliul Local. Ulterior a fost supusă dezbaterii publice - stema comunei, dar nici până în prezent NIMENI nu a văzut steagul comunei, care are culorile: verde - care simbolizeză pădurea; alb - pacea, linişte între etnii; albastru - care simbolizează apele comunei.

O altă colaborare cu aceiaşi sufletişti de la Pro Democraţia - Andreea, Denisa, Horaţiu, a fost realizată în 2006, sub titulatura: " Eu mă implic!". Am reuşit astfel, să realizăm trei întâlniri pentru a facilita dialogul între autorităţi şi alegători.
Întâlnirile erau anunţate prin afişele puse la magazinele alimentare. Mediatorii erau neutri - cei de la Pro. Aşa sătenii au putut afla amănunte despre construcţia drumului judeţean 103 A, despre instalarea conductei de gaz, despre paza comunală, despre subvenţii şi programul Fermierul. Titlurile au fost alese cu grijă:" Alegătorii faţă-n faţă cu Primarul"; "Alegătorii faţă în faţă cu consilieri locali", "Sătenii faţă-n faţă cu reprezentanţii Oficiului judeţean pentru agricultură".
În medie la discuţii veneau peste 30 de săteni. Fiecare întâlnire avea un barem de timp - de regulă o oră şi jumătate. Important era că sătenii mergeau acasă cu răspunsuri la întrebări şi povesteau şi altora ce auziseră.

Pro Democraţia Braşov ne-a propus, în 2006, la Secţiunea
voluntariat a Galei "Oameni pentru oameni"- au fost 600
de concurenţi şi Ambasadorii Zizinului au fost nominaţizaţi,
alături de alte 18 organizaţii la secţiunea propusă.

Gala s-a desfăşurat la Bucureşti şi a fost puternic mediatizată.
Concluzia - e important că exişti, că faci ceva - cei care fac ceva pentru alţii, nu aşteaptă premii, diplome şi recunoaştere! O fac pentru că aşa simt ei că e bine!


Alte colaborări: cu Reprezenţanţa Comisiei Europene în România. Ne-au trimis 15 turci - ziarişti şi oameni de afaceri, pe care i-am primit cum se cuvine, că de, aveam un fond de protocol uriaş ...vroiau să vadă şi ei un Sat European.


În 2006 am participat la programul "Eu fac Ştirile!", realizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, care a avut drept scop formarea în mediu rural a unor "antene" de transmitere a informaţiilor din mediu rural către presa centrală. Nici acest proiect nu a avut finalizarea dorită - s-a reuşit doar o colaborare cu ziariştii din judeţ.
Acolo printre multe personalităţi de marcă ale presei româneşti, l-am cunoscut şi pe Dan Tomozei, din Sibiu, cu care am început o colaborare la distanţă.




Aşa a fost posibilă tipărirea celor două numere ale Revistei "Zizinaşul" - scrisă integral de copii, cu desenele lor şi destinată altor copii, părinţilor, bunicilor şi oricui vrea să citească.
Materialele erau trimise la Sibiu, unde Dan decidea ce pune în pagină, se făcea tehnoredactarea şi tipărirea, iar noi abia aşteptam să sosească Revista.
Să vă spun cum funcţiona mecanismul: câteva calculatoare, primite de la Fundaţia FAST, au fost date la cinci copii. Acolo veneau prin rotaţie şi alţii şi puteau desena sau scrie, pe teme date. Timpul a trecut, interesul pentru calculator a scăzut, eu am cam rămas singură şi nu am reuşit să mă împart în atâtea direcţii, iar proiectul deosebit cu Revista Zizinaşul a căzut. Oricum nu ar fi putut fi realizat fără ajutorul lui Dan, care acum e supărat pe mine, dar sper că îi va trece......



Ultima posibilă colaborare ce ar fi putut să fie realizată, prin intermediul Comisiei Europene al cărui şef era acum un român - d-l Idu Nicolae.
O prezint pe scurt:Comisia a lansat cu mare tam - tam un concurs"Descoperă Europa ta!" . Grupul de iniţiativă din Zizin a fost desemnat câştigător, alături de alte 7 grupuri din ţară, dar Comisia nu a reuşit să şi FINALIZEZE promisiunile făcute, cică din lipsă de fonduri, pentru că s-au retras sponsorii.
Grupul de iniţiativă a depus
un plan de dezvoltare a zonei, pe o perioadă de 10 ani - credeţi că a fost careva interesat să-l citească?
NU!! Cei de la Consiliul Judeţean, de la Agenţia de Dezvoltare Durabilă? Nu, pentru că ei fac planurile lor, bazate pe realităţi, care nu-s reale.


A, am colaborat şi cu Consiliul Judeţean Braşov, care ne-a trimis o delegaţie - "Mission de France". Noroc că francezii s-au mulţumit doar cu explicaţii şi noi am ieşit financiar pe plus.
Aceste delegaţii - vin, se uită, fac poze, ascultă explicaţiile traduse care le intră pe-o ureche şi le ies pe altă, s eurcă în maşini şi pleacă. Sunt bani irosiţi - ai cui? Habar n-am!Da uite aşa se plimbă unii!

În august 2008, în colaborare cu Cabinetul medical DENIRO din Braşov, condus de medicul primar epidemiolog Codruţa Nemet, am iniţiat o campanie de vaccinare împotriva tuberculozei pentru 100 de copii din Cartierul Pădurii. În realizarea acestui proiect s-au implicat mai multe persoane - Primarul Kiss Iosif, doctorul Jean Bădan, mediatorul social Geta Bălan şi Consilierul Ligia Şoană.


Tot în 2008, trei fete cucuiete: Raluca, Raela şi Vali, au participat la proiectul "Să fii tânăr într-o nouă Europă!" , proiect derulat de asociaţia Euro - sat Prejmer. Scopul acestui proiect: prezentarea de informaţii privind integrarea în UE, istoria UE şi obiectivele acesteia, simboluri, principii.
La acest proiect, care a avut loc în
mai multe etape, au participat
tineri din 7 comune braşovene. Ultima parte a proiectului a fost realizarea unei caravane care a avut drept scop informarea persoanelor din mediu rural despre integrarea României in UE.




În 2009, am avut o colaborare cu Fundaţia Civitas, în cadrul proiectului "Iniţiative vizibile ale sectorului neguvernamental ca soluţii eficiente pentru dezvoltarea comunităţilor rurale în regiunile Centru şi Nord vest! - sună cam pompos.
Scopul principal era susţinerea şi încurajarea solidarităţii şi îniţiativelor comunitare în mediu rural - a fost realizat un DVD, ce cuprinde realizările unor ONG-uri şi o broşură "Să contribuim activ la dezvoltarea comunităţii noastre!" . Aceste materiale documentare au fost împărţite în comunele din Transilvania, dar impactul avut asupra acestora nu l-a calculat nimeni.


Acum să vă spun despre ajutorul financiar primit: autorităţile locale , ne-au ajutat cât de cât, mai ales cu trupele de dans ţigănesc, că dădea bine la imagine, dar niciodată nu s-au întrebat cum şi cine lucrează în asociaţie, dimpotrivă - de multe ori iniţiativele noastre i-au deranjat!
Dar aşa e în democraţie - atunci când faci bine, de regulă deranjezi pe cineva!

Trupa de dans Inimi de foc a mai fost ajutată de cei de la Mediatecă - asta în 2006.

Financiar ne-au ajutat mult, cei de la Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, până când, într-o zi au hotărât să spună că e criză, că fondurile sunt limitate şi asociaţiile nu mai sunt sprijinite - doar primarii coloraţi politic!

O relaţie deschisă de colaborare şi sprijin, am avut cu Fundaţiei FAST - care ne-a fost alături încă de la înfiinţare şi s-a implicat în evenimentele organizate, ajutându-ne de câte ori i-am solicitat. Acolo sunt niste oameni deosebiţi!

Şi cum fără oameni care se implică - adică voluntari, fără fonduri, fără sprijinul autorităţilor locale sau judeţene, fără implicarea feţelor bisericeşti în proiectele realizate, a cadrelor didactice - care se grăbesc la autobuz................ nu prea faci mari lucruri, mai ales în mediu rural......eu, acum stau şi mă întreb, cum am reuşit totuşi să facem atâtea acţiuni?

Să facem din rahat, bici şi pe deasupra acesta să şi pleznească? Mare lucru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu