Drumurile noastre

Nu putem spune că am şezut numa-n sat.
De câte ori am avut ocazia, am pus de-o deplasare!

Prima deplasare a fost în Braşov. Culmea râsului -erau şi-ncă sunt în sat copii, care n-au fost niciodată în Braşov - chit că sunt doar 12 km.

Am pornit la drum cu autobuzul Primăriei şi cum trebuia să ne şi întoarcem am făcut un tur al centrului istoric, cu ultima escală la Biblioteca Bariţiu - "Cine i-a trimis aici?" ;"Ce fac?"; "Cum stau aşa şi citesc?"; "Sunt pedepsiţi?" - nu râdeţi! Sunt copii din Valea Danului, care atunci au aflat ce e aia o bibilotecă.

Au fost peste 40 de copii, de vârste diferite şi de etnii diferite - români, maghiari, ţigani. Au mers încolonaţi - cu un steag la prima pereche, pentru a nu se pierde.

Prea puţini reuşesc să reţină datele istorice prezentate la faţa locului, dar important e că văd ceva şi acasă reuşesc să povestească ce au văzut. Au vizitat Biserica Neagră, Bastionul Ţesătorilor, Casa Mureşenilor, Catedrala ortodoxă, Biserica Grecească, Turnul Alb, Turnul Negru, Strada Sforii şi au văzut Liceul Şaguna, Poarta Ecaterinei, Poarta Scheiului.

Peste câţiva ani de 1 Iunie, cu un alt grup de copii, care activau în asociaţie am ajuns în Piaţa Sfatului.
Aici mândri tare, trei din membrii trupei de teatru Harap - Alb au prezentat o pantomimă reuşită.

După ce fiecare s-a cinstit cu câteva porţii de îngheţată, am pornit spre locul de joacă de pe Livadă.......am luat-o pe după ziduri, pe la umbră, pe lângă Turnurile Alb şi Negru.........şi s-au dat pe leagăne, pe perne de aer, s-au urcat în turnuleţe......au mai făcut o pauză de mâncat sendviciurile de acasă şi iar

la joacă...........e normal!




În sat NU există NICI UN LEAGĂN!

Nici la grădi, nici la şcoală!

Dacă vă puteţi imagina: au obosit de-atâta joacă!

Şi cum timpul trece repede şi trebuia să vină Nea Sandu după noi cu maşina, am plecat spre Gară - de ce?? Să nu râdeţi!

Erau în grup copii care nu văzuseră în viaţa lor un tren.

Şi nici nu au curaj să meargă cu trenul - le e frică! Se-ntâmpla în 2008...nu acum 100 de ani.

O excursie mai mare am făcut la Sighişoara-n cetate , - unde în ciuda taxelor de intrare mari - am vizitat tot ce era de vizitat: Turnul cu Ceas, Camera de Tortură, Biserica Evanghelică, Şcoala veche, Cimitirul, Turnurile; ne-am preumblat pe străduţele înguste.......au fost 42 de copii şi cheltuielile de transport şi de intrare la toate obiectivele turistice au fost plătite din banii asociaţiei.

Pentru că urmau Zilele Cetăţii - aveai ce alege ca amintire de la multele tarabe- da bănuţii erau puţini şi preţurile cam pipărate.

Şi nelipsita poză de grup.

D-na Magda şi Laura ne-au însoţit, pentru că cineva trebuie să aibă grijă de un grup aşa mare.......... La-ntoarcere am oprit şi la Cetatea Rupea şi-acasă am ajuns frânţi de oboseală, dar cu multe povesti în traistă..........

Am fost în plecaţi în perioada 2006 - 2007 : în Poiana Braşov cu cabina până sus în Postăvarul, la Cetatea Râşnov, la Castelul Bran, la Grădina zoologică din Braşov, la Muzeul de etnografie din Săcele............DAR NU AVEM POZE .......în acei ani nu avea toată lumea un mobil sau aparat foto să facă poze!! Au trecut 4 ani ......doar!!!

Şi cu Fluturaşii am făcut o tură în Centrul vechi al Braşovului: la Turnuri, la Prima Şcoală Românească şi la locul de joacă de pe Livadă.

Cu cei mari am plecat la Aqua Parc în Braşov - au stat în apă şi s-au dat pe toate topoganele de li s-a-ncreţit şi albit pielea......

O excursie mai mare, făcută de data asta cu microbuzul Primăriei am făcut-o până la Salina Praid, cu o oprire mai lungă la Miercurea Ciuc - unde copii au putut vedea Patinuarul şi Muzeul etnografic.

Cu toate că aceste mici ieşiri s-au întâmplat în 2008 - 2009, eram aşa de bogaţi că nici unul nu a avut cu ce să facă poze! Cheltuielile de intrare la obiectivele aflate pe traseu şi cheltuielile de transport au fost suportate de asociaţie.

Acestea au fost excursiile recompensă, dar am făcut şi deplasări în judeţ.

La Vama Buzăului am fost de două ori, invitaţi fiind la Zilele "Gospodarului Vămeşean" şi la Întorsura Buzăului am ajuns o dată la festivalul "Ciobănaşul" - unde trupele de dans ţigănesc au evoluat în faţa preşedintelui Băsescu - nu mai ştiau ce să facă - cum să şi danseze şi să se uite de aproape la un Preşedinte!

Am fost în 2007 cu autobuzul Primăriei şi în 2008 cu două căruţe, de-am crezut că nu mai ajungem acasă - ne-a oprit Poliţia din Teliu pe drum, pentru că nu aveam lumină la căruţe, ci plăci reflectorizante de pe marginea drumului;unul din căruţaşi se-ntrecuse cu băutul şi cum vedea un birt făcea pauză, de-am ajuns în sat abia la 23; cam înghetaţi şi somnoroşi, dar întregi.

De regulă, la aceste manifestări urcau pe scenă membrii trupei de dans popular Zizinaşul, cei din trupele de dans ţigănesc Lisandra şi Inimi de foc.

Pentru prestaţii nu se primeau bani - doar mâncare şi mulţumiri.
Bani primeau celebrităţile invitate :

trupele cunoscute de dans şi cântăreţii, de parcă noi veneam zburând şi nu aveam nevoie de nici o recompensă materială, doar de mulţumiri şi mici! Dar noi eram mulţumiţi şi aşa , că ieşeam în lume!

Am mai fost invitaţi la Intorsura Buzăului, la Prejmer, la Târgul feciorilor din Săcele, iar trupele de dans ţigănesc începuseră să fie cunoscute, apreciate şi recompensate financiar.

....şi-au început să vină solicitări pentru doar pentru trupele de dans ţigănesc. Adevărul e că în judeţ nu mai erau altele şi programul prezentat de ei dura o oră şi era apreciat pentru că includea şi obiceiuri tradiţionale, şi poezii şi strigături şi dansuri. Au ajus aşa la Moieciu, în Poiană, la Revelionul din Târlungeni şi Budila, la manifestaţii sportive, la Zilele Medievale ale Braşovului, la Etnovember.

Primarul era mândru de ei, am primit şi un ajutor financiar pentru a le cumpăra pantofi de dans, tamburine, veste la băieţi, dar din păcate proverbele au aplicaţie practică şi totul a luat sfârşit în momentul în care au cerut, ca banii primiţi cu acte în regulă - facturi şi chitanţe - să le fie daţi în mână, pentru că ei nu mai vroiau

excursii.......

În fiecare an, la sfârşitul lunii iulie sunt Zilele Tărlungeniului şi pe scenă urcau membrii trupelor: Zizinaşul, Fluturaşii, Corul Ferdinand, Inimi de foc şi Lisandra.

Până la locul de desfăşurare al eveminetului plecam cu căruţele, cântând, cu steagurile fâlfâind.....era sărbătoare, iar la porţi ieşeau oamenii să ne vadă şi să ne încurajeze......

Câte repetiţii se ascund în spatele unui astfel de eveniment.....fără a avea un instructor de dans. Mari maeştri erau Rareş şi Raluca - ei mai mergeam pe la nunţi, se uitau cu atenţie la tot felul de paşi de sârbă, învârtită şi le arătau la sală...scenografia o faceam eu..

Am mai avut un instructor de dans Cătălin - venea seara, tocmai din Prejmer, călare pe-o mică motoretă, să ne arate noi pasi de dans şi-o d-nă instructor - Adi Ciocan. Fiecare a venit cât a putut şi ne-a arătat pe măsură - din păcate noi nu aveam fonduri pentru a plăti un instructor.

Autorităţile locale, cred că baţi din palme, te urci pe scenă şi dansezi - nu ne-au întrebat, dacă avem şi noi nevoie de sprijin în acest domeniu şi nu au înţeles că obiceiurile populare sunt un mijloc de promovare al imaginii localităţii.

Apoi cu câteva zile înaintea evenimentului alergam după costumele populare, la preotul din Cărpiniş - unde erau costumele celor mari şi în Braşov - unde închiriam costume pentru cei mici. O fericire: caută maşină, timp liber, benzină, adună-i pe copii, fă tabele ca să ştii ce ai dat şi cui..........dar cine se uită la dansurile prezentate nu se gândeşte niciodată ce se ascunde în spatele evenimentului......Toate înseamnă muncă.

Emoţiile erau mari până când urcau pe scenă.

Acolo dispăreau subit şi toţi erau atenţi să nu greşească, să nu se facă de râs, să nu-i încurce pe ceilalţi.

Jos erau spectatorii şi ....trebuiau să fie la înălţime.

Doar o singură dată a fost prezent pe scenă Corul Ferdinand,

de pregătirea căruia s-a ocupat d-na Şipoş Jeni.

Repertoriul de cântece populare prezentat a fost bogat: Ciobănaşul, Mi-a zis mama că mi-o da, Foaie verde lămâiţă, Aseară ţi-am luat basma, Şogoriţele, Bade pălărie nouă, La oglindă, Bună ziua dragii mei... câte repetiţii, câtă muncă.

Şi ultimii, dar cei mai aplaudaţi......erau membrii trupelor de dans Lisandra şi Inimi de foc.

Ştiau că sunt buni......şi erau tare mândri, că-i lăuda toată lumea.

Mulţi copii veneau la mine să mă roage să-i las şi pe ei să danseze, că-s buni....dar eu eram una şi făceam deja prea multe şi-n preajmă nu prea mai aveam ajutoare......că voluntariatul e pasăre rară...........

Centru educaţional - un vis frumos............

S-a-ntâmplat în 2008. După un contact direct cu Sarah - reprezentanta asociaţiei Globeaware am ajuns la o înţelegere verbală în privinţa unei colaborări.

Totul părea SF - un Centru educaţional în Zizin. Şi aşa a rămas!

Discuţiile au început în 2007. Ideea cu Centrul e excelentă, pentru că în sat sunt peste 600 de copii care vara se plitisesc, pur şi simplu. Singurele distracţii sunt: mersul la scaldă, datul cu ţoacla şi o minge pe pajiste.........asta în timpul cât nu au de lucru prin curte, la fân, la cartofi.

Dar punerea acestei idei în practică, în condiţiile de atunci şi de acum e doar un vis frumos.

Sala în care ne-am desfăşurat toate activităţile - prin bunăvoinţa unui domn cu suflet mare, nu avea căldură, apă, toaletă, lumină, dar pentru noi era locul în care ne simţeam bine şi-nvăţam ceva nou şi ne jucam şi cântam şi dansam. În acea sala s-au format trupele de dans popular Zizinaşul, Fluturaşii, trupele de dans ţigănesc Lisandra, Inimi de foc, trupa de teatru Harap Alb, corul Glasul Danului. Aici s-au făcut toate repetiţiile şi tot aici au fost puse la cale toate evenimentele care au reuşit să socializeze comunitatea satului. Pentru noi era cea mai SALĂ!

Asociaţia din America şi-a propus să ne ajute s-o renovăm, dar după un calcul prealabil au ajns la concluzia, că nu au cum să strângă atâtea fonduri şi-n plus spaţiul nu era al nostru! Dar între timp au ajus în Zizin două voluntare. Au stat o săptămână şi zilnic veneau la noi câteva ore: am făcut împreună program bilingv - la magazin, culorile, numărat, formule de politeţe; le-am învăţat să danseze - Ciobănaşul, Braşoveanca, Alunelul, Şogoriţele; ne-am jucat, am cântat şi am reuşit să ieşim şi pe teren: s-au trezit oamenii din sat cu noi pe uliţele mici şi colbuite - adunam gunoaiele în saci de plastic; la noi aşa e: când ai ceva de aruncat arunci pe jos că nimeni nu-ţi face observaţie; avem uliţele decorate cu flori de hârtie, plastic, tablă. Într-o zi am strâns tot - degeaba a doua zi au apărut altele! Am rescris toate tăbliţele cu numele ulicioarelor - sunt plăci de lemn, bătute-n cuie - şi-n plus am vopsit aproape toţi pomii de pe malul apei.

Şi-n aceiaşi săptămână am plantat şi 40 de brăduţi - din ei au rămas doar trei, restul au fost smulşi, cosiţi sau pur şi simplu nu s-au prins.

Aşa că americancele noastre au ameţit de treabă şi noi ne-am ales după plecarea lor - cu o minge de fotbal, două palete de badmington, câteva cutii cu acuarele şi altele cu plastilină. Şi cum n-am avut nici o înţelegere scrisă, contactul s-a întrerupt brusc. Poate peste ani, cineva va ridica-n sat un astfel de Centru, care să le ofere alternative educaţionale copiilor din Zizin.

Obiceiuri de iarnă

În satele aflate în apropierea oraşelor puternic industrializate, oamenii reuşesc să - şi uite tradiţiile şi obiceiurile. Cică se adaptează la schimbări.

Nu ştiu prin ce minune a reuşit să se păstreze-n sat, frumosul obicei al flăcăilor ceangăi - Boriţa.



Pe vremuri şi românii ieşeau cu Colindul, dar obiceiul s-a pierdut.




Ne-am gândit să-l reluăm şi-am început repetiţiile.

Aşa că în Ajunul Crăciunului, ceata de colindători era gata de pornit la drum, cu un repertoriu bine pus la punct.

Au fost bine primiţi de gospodarii din sat şi cu tot frigul de care-au avut parte, copii au hotărât că obiceiul trebuie dus mai departe......aşa că din 2007, în Zizin colindătorii sunt aşteptaţi cu porţile deschise........

Şi cum prisesem gust de colindat, ne-am gândit că n-ar fi rău să mergem şi cu Capra pe uliţă, în Ajunul Anului Nou.

Aşa că au fost făcute măşti, costume.......versuri pentru că noi avem o"Capră de Zizin,/ Ce bea ţuică şi bea vin,/ Asta-i capră fermecată,/ Care bea şi nu se-mbată!"

"Asta-i capră-mpodobită,/Cu funde roşii gătită!"/

În Alaiul Caprei sunt mai multe personaje:

un Stegar, Anul Vechi, Anul Nou, doi Draci care făceau numai rele şi vroiau să fure Capra, un Jude care păzea Capra de Draci, trei Babe - care trebuiau să ia prăjiturile primite, merele, nucile şi banii.

Alaiul era bine dotat: cu clopoţei, tălăngi, fluiere, bice, tamburine; trebuiau să facă mult zgomot pentru alungarea spiritelor rele.

Acest Alai chiar a fost o surpriză pentru zizineni - din cauza măstilor şi a costumelor, a versurilor hazlii.

Hărmălaia făcută de Alaiul Caprei e deja cunoscută în sat. Oamenii ştiu că trebuie să-i primească pe colindători pentru ca să le meargă bine tot anul.

Şi uite-aşa în sat obiceiurile de iarnă au reapărut.

Ziua Ţiganilor la iarbă verde

Şi în organizarea acestui eveniment am pornit de la o idee: aceea de a-i bucura pe cei care locuiesc în Cartierul Pădurii.

Cele două formaţii de dans ţigănesc Lisandra şi Inimi de foc au început repetiţiile.

Locaţia a fost aleasă cu grijă - o poiană înierbată în Cartierul Pădurii.
Am pus afişe prin care anunţam spectacolul, care a avut şi un motto: "Trebuie să ne căutăm calea!"

Cum nu mai organizasem ceva asemănător, aveam toţi mari emoţii...nu ştiam cum vor reacţiona cei prezenţi - peste 400 de suflete.

Autorităţile au uitat să ne asigure un grup de pază.......şi singurul sprijin a venit de la Centrul pentru păstrarea Tradiţiilor populare din Braşov, prin asigurarea unei instalaţii de sonorizare şi a unui mic ajutor financiar - pe care l-am cheltuit cu daruri de Iepuraş pentru artişti. Darurile au fost simbolice - ajutorul financiar primit nu era pe măsura efortului făcut la repeţii pentru ca totul să iasă şnur şi să nu se facă de ruşine; proverbul spune: "Calul de dar ......."

Deschiderea a fost făcută de preotul ortodocs, având în vedere faptul că era prima zi de Paşti.

Apoi am prezentat pe scurt istoria acestui neam care:" a cucerit Europa fără să poarte nici un război, dar nici unde nu au fost bine primiţi pentru că nu respectau nici o lege şi refuzau să se supună autorităţilor". Am ascultat o mică arie din Carmen - în memoria ţiganilor înrobiţi.

Era muzică clasică - nimeni din Pădurii nu ascultă aşa ceva. Culmea e că timp de 5 minute s-a făut o linişte mormântală şi toţi au ascultat Corul Robilor - le tradusesem înainte cuvintele; eu una am rămas interzisă de reacţia lor.

Au urmat apoi cei mici de la trupa Lisandra - care frământau de nerăbdare. Dansurile prezentate de ei au fost primite cu ropote de aplauze - în special sceneta cu Focul Viu, care de fapt înseamnă păstrarea şi transmiterea în timp a obiceiurilor.

Culmea e că totul a decurs fără nici un fel de probleme din partea spectatorilor: nu au intrat în spaţiul de dans, nu au ţipat când se vorbea la microfon, nu au înjurat. Toţi erau foarte atenţi la ce se-ntâmpla în mica poieniţă şi-i urmăreau cu admiraţie pe micii artişti, care ce-i drept erau şi frumoşi şi mândrii.

Apoi a venit Ancuţa pentru a le spune Povestea ţiganilor Sinde şi Povestea copiilor lui Ive.

Nici copii nu au rămas mai prejos. Au spus câteva poezii.

Mihai:
"Bate-un vânt pe ulicioară, /Peste inima amară,/
Bate-un vânt prin ţigănie, / Peste inima pustie".
Amada:
"Gonesc ţiganii prin noapte,/ Vis de aramă şi de soapte, /
Plete-n vânt, faţa de smoală,/ Ochii galeşi de migdală!"/
Trandafir: "Ce să fac dacă sunt sărac?/Mie de ajuns că-i cald afară!"

Am făcut o prezentare a două obiceiuri tradiţiionale ţigăneşti: "Căsătoria pomilor" şi "Baba Iarna".

Primul obicei se face de Crăciun şi este dedicat "Copacului tuturor seminţelor, al cărui capăt e ţinut în gură de un şarpe , iar vârful i se pierde în nori. Vederea lui te întinereşte".

In seara de Crăciun se leagă o sălcioară şi un brăduţ cu fundă roşie şi se-ngroapă. A doua zi se dezgroapă şi li se dă foc. Din cenuşa pomişorilor căsătoriţi se fac leacuri.

În timp ce băieţii dau foc pomişorilor, fetele rostind un cantec ritualic

înconjoară focul.

"O păsăre neagră, roşie, albă, dă-ne pâine! Dă-ne pâine!"












Al doilea obicei este dedicat primăverii.

Flăcăii vin cu o sperietoare

care-o reprezintă pe Baba Iarna.

Fetele o blestemă:

"Sângele să ţi se facă săpun!"; "Împuşcate-ar tunetu!";"Dinţii să ţi se topească!", "Pleacă! Du-te!" şi o alungă....până la urmă sperietoarea este arsă - deci iarna e omorâtă.

Acest obicei se făcea de Paşti şi fetele spun în continuare versuri ritualice:"Doamne vino la mine-n colibă, /Scaun ţi-am pregătit!"

Intră-n scenă cei mari...cu o mică strigătură:

"I hai, fată de crai, din mândru sarai,din jur împejur numa-ntr-un condur,/Iu hu, tu frumoasa lumii,oaspetea pădurii,/ Spune-mi dura dur, alălalt condur, / Un ţi l-ai pierdut, pe rouă, pe ceaţă dis- de- dimineaţă?"

"L-am pierdut ca să-l găseşti şi la mine să gândeşti, / Nu mi-l trebe înapoi, eu dansez cu paşii goi!"

Şi dansul începe năvalnic ....... cei de pe margine au palmele roşii de la aplauze........se cântă, se dansează, se fac poze........

În final este cântat motto-ul spectacolului:

"Trebuie să ne căutăm calea,
Trebuie să găsim calea,
Ridică-te pentru tine,
Nu mai trebuie, îţi spunem
Să-ţi apleci capul!/"

Parcă nimănui nu-i venea să plece acasă.........dar evenimentul se terminase.............

Steagul încă mai fâlfâia: sus - albastru, ca cerul care le era acoperiş, jos - verde ca iarba, care era cea mai bună saltea şi la mijloc o roată roşie cu 8 spiţe, care simboliza sângele fierbinte şi năvalnic.

Încet, încet poieniţa începea să se golească....

Hei! Cine vrea să-i vadă în mişcare să se uite la cele două filmuleţe........erau buni, frumoşi, căutaţi, li se dusese vestea.....

Inregistrări din Zizin şi din Săcele - Poiana Angelescu, la Târgul Feciorilor.

Căsuţa amintirilor

Trecutul este o poartă spre viitor......
Totul a pornit de la această idee..........

În vremurile ăstea când totul e "gri" ne-am trezit noi să facem muzeu - DA! Şi micul muzeu a primit un nume: CĂSUŢA AMINTIRILOR.

Fără sprijinul câtorva săteni mai destupaţi la cap şi inimoşi nu am fi putut reuşi finalizarea acestui proiect.
Nu am fost sprijiniţi de cei "chivernisiţi", că de, ei au probleme şi nu-i interesează comunitatea în care locuiesc, autorităţile locale nu s-au implicat pentru că spaţiul era privat.
Nu ne-am descurajat şi am trecut la treabă cu gândul că vom face un lucru util - voi şi copiii voştrii veţi putea afla amănunte despre trecutul
Zizinului - trecut de care puteţi fi mândri!
Aşa arăta Căsuţa în restaurare la exterior şi în interior. Geza
şi ajutorul lui Bogdan, cei doi meşteri,

asistaţi de căţeluşa Mura.

Lucrările de restaurare nu au durat mult.

Spaţiul în interior nu e mare - 5 x 5 m, dar l-am împărţit în
două sectoare distincte:unul în care se prezintă istoria acestei comunităţi de la prima atestare documentară - 1367, până în perioada instalării "noului regim proletar".
La-nceput ghizii au fost trei fetiţe îmbrăcate-n port popular - românesc, ceangăiesc şi ţigănesc. Acum au crescut. Vizitatorii nu sunt mulţi. A mai rămas un singur ghid.
Doar un singur grup de 14 copii, de la şcoala maghiară au fost să vadă Căsuţa - în doi ani de când e deschis.
Cei din sat nu prea sunt interesaţi de istorie ...
Spaţiul l-am împărţit în două zone: una în care sunt menţionate cele mai importante personalităţi din sat: Zajzoni Rab Istvan (1832 -1862) - cel mai renumit poet al ceangăilor din Ţara Bârsei; Şipoş Janosne Bereczki Anna ( 1850 - 1926) - celebra femeie ceangău; ieromonahul Gherman Bogdan ( 1808 - 1883) şi o scurtă istorie a celebrei staţiuni Zizin - unde vara veneau două curse pe săptămână, ce aduceau bucureşteni la tratament sau la odihnă.

Toată lumea venea la Izvorul Ferdinand să bea apă minerală.

Pe strada Horia era alt izvor a cărui apă minerală era bună pentru cei care sufereau de boli ale stomacului, ale ficatului.


La ştrand făceai baie în apă minerală....şi mai era ceva, ştrandul avea valuri făcute de o mare roată din lemn pusă-n mişcare de apă.....

Sâmbătă cânta fanfara în parc,
iar lumea venea la dans şi la bere........
Copiii se jucau în parc cu cercul, se dădeau în leagănul cel mare sau se odihneau pe bănci.




..........aşa era mica şi cocheta staţiune Zizin.....



În cealaltă zonă sunt expuse obiecte care atestă ocupaţiile locuitorilor
satului.
Toate obiectele au fost restaurate de : Andra Dumitrescu,
Gabriela Iacob, Sara Simon, Gheorghe Stama, Camelia Taisz, Magda Usoges, Marian Zaharia.
Ca fapt divers - puteţi vedea aici cea mai bogată coleţie de sticle şi sticluţe din judeţ.






Ca să ştii cine eşti, trebuie să-ţi cunoşti trecutul.........